www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Fitch: Exista riscul revenirii creditarii in valua, din cauza inflatiei ridicate

Autor: Bancherul.ro
2011-08-15 18:26
România este vulnerabilă la revenirea creditării în valută, cu risc potenţial de instabilitate financiară, pe fondul inflaţiei ridicate persistente, care va obliga BNR să menţină dobânzile peste cele din zona euro, avertizează agenţia de rating Fitch.

"Este de remarcat că România nu s-a putut apropia de stabilitatea preţurilor, în pofida scăderii puternice a cererii interne. Există riscul ca, din cauza inflaţiei persistent ridicate din România, politica monetară să menţină ratele nominale peste cele din zona euro şi un curs valutar stabil pentru o perioadă mai îndelungată, recreând astfel amestecul toxic dintre viitoarea creditare în monedă străină şi potenţiala instabilitate financiară viitoare", se spune într-o analiză a Fitch Ratings, efectuată înainte de publicarea datelor oficiale privind inflaţia pentru luna iulie.

Fitch anticipează că inflaţia va scădea în a doua jumătate a acestui an, în principal datorită efectelor de bază. Într-adevăr, inflaţia anuală a coborât în iulie sub pragul de 5%, odată cu dispariţia efectului de bază a majorării TVA de la 19% la 24% în aceeaşi lună a anului trecut, care a umflat rata anuală a creşterii preţurilor în ultimele 12 luni la peste 8%.

Inflaţia se menţine peste ţinta BNR din 2006 şi se estimează că acest prag va fi depăşit şi în acest an.

"Agenţia estimează o inflaţie anuală medie de 6,8%, mai ridicată decât prognoza BNR din Raportul de Inflaţie din mai 2011. Cu toate acestea, direcţia prognozei BNR arată că inflaţia are şanse mici să revină la ţintă înainte de mijlocul anului 2012", notează agenţia de rating.

Fitch estimează că majorarea preţurilor administrative ar putea adăuga 0,6 puncte procentuale la inflaţie până la sfârşitul acestui an.

"BNR a menţinut dobânda cheie neschimbată din mai 2010, deşi perspectiva inflaţiei s-a înrăutăţit substanţial, argumentând că şocurile inflaţioniste sunt doar temporare. Politica monetară încearcă să ancoreze aşteptările pentru a asigura revenirea inflaţiei la ţintă pe termen mediu, dar numai prin comunicarea unei înclinaţii către restrângere. Analiştii din piaţă, ca şi Fitch, sunt mai sceptici", se spune în analiză.

Agenţia de rating consideră că inflaţia ridicată este principalul factor care va împiedica intrarea României în mecanismul ERM II în 2012 şi, implicit, adoptarea monedei euro în 2015.

"Ţinta oficială a României pentru adoptarea euro rămâne 2015, ceea ce implică intrarea în ERM II în 2012. Fitch consideră că aceste obiective sunt prea optimiste, în principal din cauza inflaţiei ridicate, dar au o utilitate ca ancore ale politicii monetare", conchide Fitch.