Pretul aurului a atins nivelul record de 1.778 dolari/uncie |
Autor: Bancherul.ro 2011-08-09 23:15 |
|
Aurul a atins marţi o nouă valoare record, cel mai mare avans din perioada de vârf a crizei financiare din 2008, din cauza temerilor investitorilor privind efectele crizei datoriei asupra economiei mondiale, transmite Reuters.
Chiar dacă preţul aurului şi-a revenit marţi la prânz, deoarece pieţele bursiere au deschis în creştere în Statele Unite, totuşi a înregistrat un avans de 1,4%. În jurul orei 09,42 a.m. uncia de aur a ajuns până la 1.739,60 dolari, după ce anterior se tranzacţionase la 1.778,29 dolari.
'Rămâne tendinţa de creştere pe termen scurt. Panica domină acum pieţele şi chiar dacă acestea se redresează, oamenii încă preferă aurul', a declarat analistulAndrey Kryuchenkov de la VTB Capital.
Luna aceasta, valoarea aurului a crescut cu aproximativ 7%, din cauza vânzărilor masive de acţiuni, obligaţiuni şi valute, după ce S&P a revizuit în scădere ratingul SUA.
|
|