www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Isarescu: Nu este cazul sa adoptam masuri de protectie a celor care s-au imprumutat in franci elvetieni. Bancile abordeaza individual fiecare caz

Autor: Bancherul.ro
2011-08-08 19:22
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a spus ca nu este cazul ca autoritatile romane sa adopte masuri de protectie a romanilor care s-au imprumutat in franci elvetieni, a caror rate la banca au crescut puternic din cauza aprecierii monedei elvetiene, dupa modelul altor tari, precum Ungaria.

"Acolo (in Ungaria) nu s-a produs decât o uşurare temporară, adică s-a făcut o reeşalonare. S-a stabilit un curs limită şi plusul de plată se adună într-un cont separat la bancă şi, de la caz la caz, se va plăti peste 2 ani, peste 3 ani", a spus Isarescu.

El considera că trebuie avută în vedere o abordare individuală, în funcţie de opţiunea fiecărui client, întrucât sunt persoane care dispun de resurse pentru a suporta un cost temporar mai înalt şi nu vor să amâne datoriile.

"Din cunoştinţele noastre, abordările individuale deja există. Este vorba de împingerea spre viitor a unei părţi din această povară suplimentară. Dar repetarea ideii în sensul în care acolo s-au luat măsuri, s-a uşurat cineva de plata datoriei, nu se ştie cine, statul, băncile sau Dumnezeu din ceruri a uşurat povara datoriei, să ştiti că este falsă", a mai afirmat Isărescu.

"Creditele în franci reprezintă risc şi pentru bănci şi pentru pieţe. Dar, în cazul nostru, comparativ cu cazul Ungariei, riscurile sunt relativ rezonabile. Oricum, nu sunt răspândite la nivelul tuturor băncilor. Avem numai două sau trei bănci unde aceste riscuri sunt relativ mai mari şi le-am adresat sugestia puternică să provizioneze aceste riscuri. Şi dânşii au făcut-o. Sunt ascultători", a precizat guvernatorul.

Guvernul ungar a introdus anul trecut un moratoriu pe prescrierile de ipoteci pentru a preveni executarea silită a mii de persoane care nu au făcut faţă ratelor la creditele ipotecare. Între timp, autorităţile au ridicat moratoriul după un acord încheiat în luna mai cu băncile care oferă o rată fixă de schimb de 180 forinţi/franc, cu 28% sub nivelurile de pe piaţă, diferenţa fiind acumulată în noi credite în monedă locală, garantate de stat.

Cursul de schimb forint/franc a crescut de la 160-170 unităţi în perioada 2006-2008 la peste 180 unităţi la sfârşitul anului 2009, 222 unităţi la finele anului trecut, respectiv la 236,17 unităţi la sfârşitul lunii iulie, potrivit datelor băncii centrale ungare. Luni, un franc elveţian valoreză 252,14 forinţi.

Francul elveţian a atins vineri un nou maxim record faţă de euro, din cauza temerilor privind frânarea creşterii economice a SUA şi criza datoriilor de stat din Europa, care au determiant investitorii să renunţe la active riscante şi să caute refugiu în investiţii sigure.

Şi în raport cu leul francul elveţian s-a apreciat puternic. BNR a anunţat luni un curs de referinţă de 3,9173 lei/franc, un nou maxim istoric.