www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Credit Suisse: Daca SUA intra in incetare de plati, PIB scade cu 5% si bursa se prabuseste

Autor: Bancherul.ro
2011-07-28 18:30
Dacă Statele Unite ajung în situaţia de a nu-şi plăti datoriile, economia se va contracta cu 5%, iar acţiunile s-ar prăbuşi cu aproape o treime, potrivit unei note de cercetare a Credit Suisse, citată de postul american de televiziune CNBC.

"Credem că există o probabilitate de 50% ca Statele Unite să fie retrogradate. Aşa ceva s-ar putea întâmpla şi dacă plafonul de îndatorare al ţării este majorat. Ne îndoim că va avea mare efect", a afirmat Andrew Garthwaite, şeful diviziei de strategtie a băncii elveţiene.

Dacă plafonul îndatorării SUA nu este majorat, însă statul nu intră în încetare de plăţi, va urma totuşi o perioadă dificilă pentru economie, a avertizat el.

"Fiecare lună în care limita îndatorării nu este majorată ar putea avea un impact negativ de 0,5-1 puncte procentuale în PIB", a afirmat Garthwaite.

În acest caz, pieţele de capital ar pierde 10-15%, determinând Congresul să găsească o soluţie. Investitorii, în opinia analistului Credit Suisse, ar trebuie să se orienteze către acţiunile mai sigure şi să renunţe la plasamentele în dolari.