www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Germania si Franta au ajuns la un acord privind al doilea program de salvare pentru Grecia

Autor: Bancherul.ro
2011-07-21 11:09
Germania şi Franţa au ajuns la o poziţie comună privind al doilea pachet de bailout al Greciei, încercând să prevină astfel răspândirea crizei datoriilor de stat în alte state din zona euro, au declarat joi surse oficiale europene, citate de Reuters.

Acordul reprezintă concluzia a şapte ore de discuţii purtate miercuri seară la Berlin de cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, au afirmat surse din cele două guverne.

Detaliile "poziţiei comune" nu au fost precizate. Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, s-a alăturat discuţiilor pentru o perioadă, notează Reuters.

Acordul dintre cele mai puternice state din zona euro va fi prezentat joi summit-ului de la Bruxelles, care va începe la ora 11:00 GMT. La reuniune vor participa cei 17 lideri ai zonei euro, scopul summit-ului fiind găsirea unei soluţii pentru criza datoriilor de stat înainte ca aceasta să se răspândească în ţări precum Italia sau Spania.

Noul pachet de salvare a Greciei ar suplimenta bailout-ul de 110 miliarde euro convenit în mai 2010 de guvernul elen, FMI şi UE.