www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR: Depozitele bancare au crescut cu 1,2% in mai

Autor: Bancherul.ro
2011-06-28 12:13
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat în luna mai 2011 cu 1,2 la sută faţă de luna aprilie 2011, până la nivelul de 173068,0 milioane lei, a anuntat astazi BNR.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,3 la sută, până la 66015,9 milioane lei. La 31 mai 2011, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 5,1 la sută (-3,0 la sută în termeni reali) faţă de 31 mai 2010.

Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 4,5 la sută, până la 46784,5 milioane lei. La 31 mai 2011, depozitele în lei ale persoanelor juridice erau mai mari cu 7,7 la sută (-0,6 la sută în termeni reali) faţă de 31 mai 2010.

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au diminuat cu 0,3 la sută, până la nivelul de 60267,6 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută au scăzut cu 1,4 la sută, până la 14625,2 milioane euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au scăzut cu 3,1 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au redus cu 1,8 la sută).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 1,7 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 3,1 la sută), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au diminuat cu 10,9 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice s-au redus cu 9,7 la sută).