www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Francul elvetian atinge un nou record de apreciere fata de leu

Autor: Bancherul.ro
2011-06-20 17:00
Francul elveţian a atins un nou record istoric, de 3,5396 lei pentru un franc, iar euro a urcat la maximul din ultimele patru luni şi jumătate, la 4,2635 lei pentru euro, conform cotatiilor BNR.

Leul s-a depreciat şi în raport cu moneda americană, iar referinţa a urcat cu 2,44 bani, de la 2,9734 lei/dolar la 2,9978 lei/dolar. Dolarul nu a mai fost cotat atât de sus din 16 martie, când BNR a anunţat un curs de 3,0019 lei/dolar.

Valutele din regiune au înregistrat scăderi de până la 0,4%, ca urmare a deprecierii puternice a euro faţă de dolar şi faţă de francul elveţian, încrederea investitorilor în moneda unică fiind afectată de amânarea următoarei tranşe din finanţarea externă acordată anul trecut Greciei de UE.