www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Warren Buffett: Bancile sunt de vina pentru criza creditelor

Autor: Bancherul.ro
2008-05-26 16:23
Vina pentru criza financiară este a băncilor, care si-au asumat prea multe riscuri în împrumuturile ipotecare, a declarat, într-un interviu acordat ziarului El Pais, miliardarul american Warren Buffett, citat de Reuters.

"Băncile s-au expus prea mult, si-au asumat prea multe riscuri", a spus Buffett. "Este vina lor. Nu e nevoie să acuzăm pe nimeni altcineva", a adăugat el.

Buffett, considerat de revista Forbes cel mai bogat om din lume, a spus că el crede că situatia de pe pietele financiare nu se va mai înrăutăti.

"Nu cred că situatia se va înrăutăti pe pietele financiare. Conditiile generale din mediul de afaceri se vor înrăutăti, însă doar pentru scurt timp", a estimat Buffett, care a spus că nu stie când se va schimba această tendintă.

Buffett a acordat interviul, publicat duminică de ziarul El Pais, cu ocazia unei vizite recente la Madrid, în cadrul unui turneu european - care include Elvetia, Germania, Italia si Spania - pentru căutarea de noi investitii.

Buffett a spus că scopul călătoriei este de a face mai cunoscută investitorilor europeni compania sa Berkshire Hathaway Inc., care are participatii la o gamă variată de companii, de la American Express la Coca-Cola.

Warren Buffett a spus că vrea ca proprietarii unor afaceri să se gândească la el atunci când vor să vândă.

"Vrem să cumpărăm companii mari care au câstiguri înainte de impozitare de cel putin 50 de milioane de euro (78,6 milioane dolari), iar în Europa există mai multe astfel de companii decât în alte părti ale lumii", a spus Buffett.

Miliardarul american nu a vrut să spună însă ce companii îi atrag atentia în mod special, dar a precizat că nu îl interesează afacerile cu probleme.