Mario Draghi: Obiectivul principal al BCE ramane stabilitatea preturilor |
Autor: Bancherul.ro 2011-06-15 11:00 |
|
Obiectivul primar al Băncii Centrale Europene (BCE) de promovare a stabilităţii preţurilor trebuie menţinut, iar Parlamentul European poate ajuta la consolidarea responsabilităţii BCE faţă de cetăţenii europeni, a declarat marţi seară Mario Draghi, candidatul la preşedinţia BCE.
Într-o audiere în faţa membrilor Comisiei de afaceri economice şi monetare a Parlamentului European (ECON), Draghi a spus că BCE nu şi-a pierdut independenţa şi nici nu şi-a depăşit mandatul, întrucât activitatea sa nu a interferat cu domeniul politic.
Mai multe întrebări adresate de membrii ECON au vizat situaţia economică din Grecia. În această privinţă, Draghi, care îi va succeda lui Jean-Claude Trichet la conducerea BCE, a menţionat că investitorii privaţi ar putea fi incluşi într-o soluţie cuprinzătoare cu condiţia ca acest lucru să aibă loc absolut voluntar, aşa cum s-a întâmplat în anul 2009 în cazul mai multor state central şi est-europene.
Miniştrii de finanţe europeni încearcă în prezent să găsească o soluţie la criza datoriilor greceşti. Împrumutul internaţional de 110 miliarde de euro, acordat anul trecut Greciei de celelalte state din zona euro şi de Fondul Monetar Internaţional (FMI), nu a reuşit să soluţioneze problemele structurale ale economiei ţării, recesiunea afectând grav echilibrul bugetar, în pofida măsurilor de austeritate şi de stimulare a veniturilor fiscale la bugetul naţional. "Costul unei greşeli reale va depăşi beneficiile şi nu va trata cauzele de la rădăcină. Mai mult, nu ştim ce efecte de contagiune pot lua naştere'', a afirmat Mario Draghi.
În privinţa guvernanţei economice, candidatul la şefia BCE s-a pronunţat pentru consolidarea măsurilor adoptate deja de Uniunea Europeană. În opinia sa, ar trebui sporit caracterul automat al unor mecanisme de stabilitate financiară europene, aşa cum susţine şi Parlamentul European.
Mario Draghi a mai apreciat că încă nu există un grad suficient de integrare economică pentru crearea postului de ministru de finanţe al UE şi din acelaşi motiv emiterea de euro-obligaţiuni este considerată în prezent ''un pas prea mare''.
|
|