www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



UniCredit Tiriac Bank a pus frana creditelor in consum in primul trimestru din 2011

Autor: Bancherul.ro
2011-05-27 21:45
UniCredit Tiriac a redus cu 24% volumul de credite de consum nou acordate prin intermediul diviziei sale specializate, UniCredit Consumer Financing, in primul trimestru al acestui an, fata de ultimele trei luni ale anului trecut.

Este vorba de cea mai mare scadere dintre bancile din zona controlate de grupul italian UniCredit.

Fata de primul trimestru al anului trecut insa, ritmul de crestere a acestor tipuri de imprumuturi, ce aduc profit ridicat bancii, fiind purtatoare de dobanzi ridicate, este cu 36% mai ridicat.

Soldul de credite de consum din portofoliul UniCredit Tiriac este de 19 milioane de euro, mai redus decat cel din Bulgaria, de 21 milioane euro.

Volumul activelor bancii s-a plasat, la finalul primului trimestru, la 19 miliarde lei (4,7 miliarde euro) la finalul lui martie 2011. Valoarea creditelor din bilant a urcat cu 5% fata de 31 martie 2010, pana la 13,3 miliarde lei (3,2 miliarde euro), rata de crestere fiind peste media sistemului bancar. Depozitele clientilor au ajuns la 8,6 miliarde lei (2,1 miliarde euro).

UniCredit Tiriac Bank a obtinut un profit net de 52 milioane de lei potrivit standardelor locale de contabilitate (RAS) si de 34 milioane lei potrivit standardelor de raportare financiara internationale (IFRS) in primul trimestru din 2011, in scadere cu 14%, respectiv cu 47% fata de intervalul similar al anului trecut.

Veniturile inregistrate de banca s-au ridicat la 282 milioane lei* (67 milioane de euro) in aceeasi perioada, cu 8,8% sub nivelul din primele trei luni ale lui 2010. Veniturile nete din alte surse decat dobanzile (precum comisioanele si operatiunile de piata) au crescut cu 19%, iar veniturile nete din dobanzi au coborat cu 18%, afectate de volumul redus al activitatii economice, aprecierea monedei nationale si impactul modificarilor legislative.

Cheltuielile operationale au crescut cu 4% in intervalul ianuarie – martie al acestui an fata de primul trimestru din 2010, influentate de accelerarea inflatiei si de ajustarile statutare determinate de reglementarile de piata. Raportul intre costuri si venituri s-a plasat la 51%.

Rata solvabilitatii s-a plasat la 12,8% potrivit RAS, confortabil peste nivelul reglementat. Costul anualizat al riscului s-a temperat pana la 2,1% din valoarea portofoliului (bilantier si extra-bilantier). Ponderea provizioanelor in totalul portofoliului de credite a crescut pana la 6%, de la 4,1% cu un an in urma.

„Desi am continuat sa crestem peste media pietei pe segmentul de creditare si alte arii de activitate prioritare pentru noi, prelungirea recesiunii, deteriorarea calitatii activelor, precum si restrangerea marjelor au continuat sa puna presiune pe veniturile bancii. Pe de alta parte, vedem semnale incurajatoare in diminuarea costului de risc, in evolutia indicatorilor macroeconomici si in dezghetarea creditului, insa ritmul de redresare va fi lent anul acesta”, a spus Rasvan Radu, CEO UniCredit Tiriac Bank.

Activele totale consolidate ale UniCredit Tiriac Bank, UniCredit Leasing Corporation si UniCredit Consumer Financing s-au plasat la 22,1 miliarde lei (5,4 miliarde euro) la finalul lunii martie 2011. Profitul net consolidat al celor trei entitati a fost de 30 milioane lei in primele trei luni ale anului, iar capitalul social s-a plasat la 2,4 miliarde lei (585 milioane euro).