www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BCR listeaza la bursa doua certificate de investitii legate de evolutia argintului

Autor: Bancherul.ro
2011-05-23 14:30
Banca Comercială Română (BCR) lansează două certificate de investiţii legate de evoluţia argintului, pe fondul interesului arătat de clienţi, în condiţiile în care preţul metalului preţios a urcat semnificativ în ultimul an.

"Am decis listarea la Bursa de Valori Bucureşti a două certificate, Turbo Long şi Turbo Short. Aceste instrumente financiare se adresează în primul rând investitorilor speculatori care doresc să profite de volatilitatea ridicată a activului suport (argintul), amplificată în cazul certificatelor turbo şi de existenţa unui efect de levier", a declarat Răzvan Furtună (foto), şeful Departamentului Vânzări Produse de Trezorerie Către Clienţi Retail, din cadrul BCR.

El precizeaza ca nu există o sumă minimă pentru investiţiile în aceste certificate. Pprodusele BCR le oferă celor interesaţi şansa să testeze un nou activ financiar cu costuri foarte mici. "Argintul este o marfă utilizată pe scară largă în industrie şi cu potenţial foarte mare în tehnologiile noi. Spre deosebire de alte mărfuri, potenţialul de câştig este mult mai mare. În aceeaşi măsură, riscurile sunt mult mai mari".

Anul acesta, preţul argintului a crescut de la 30,68 USD la 48 USD la sfârşitul lunii aprilie, pentru ca în luna mai să asistăm la o corecţie puternică a cotaţiei până la 35 USD, spune domnul Furtună, subliniind că evoluţia are la bază cererea din sectorul industrial: "Argintul este un metal preţios cu o largă utilizare industrială. Spre deosebire de aur, metal cu o utilizare industrială de numai 10% din producţia anuală, în cazul argintului jumătate din producţie este destinată aplicaţiilor industriale şi tehnologiilor noi".