www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Patronii din agricultura anunta noi scumpiri la alimente, dand vina pe ploi

Autor: Bancherul.ro
2011-05-23 10:21
Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) apreciază că, în perioada următoare, produsele alimentare se vor scumpi din cauza condiţiilor meteo, dar şi pentru că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) nu are nicio politică de susţinere a sectorului.

'Datele de la această oră arată că producţia de secară va fi cu 22,9% mai mică faţă de cea de anul trecut, producţia de rapiţă cu 22%, iar producţia de oleaginoase cu circa 7,6%. De asemenea, producţiile de legume şi fructe (caise, cireşe, ardei etc) sunt întârziate şi clar producţiile vor fi mai mici. După ploile din această primăvară, pentru lunile iunie şi iulie Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prognozat temperaturi ridicate, iar sistemul de irigaţii nu este funcţional. Ministrul Agriculturii a declarat că România nu va intra în criză alimentară pentru că are potenţial, însă potenţialul trebuie şi valorificat prin politici coerente, ceea ce la ora actuală lipseşte cu desăvârşire României', afirmă preşedintele FNPAR Viorel Matei într-un comunicat al asociaţiei patronale.

Potrivit documentului, FNPAR cere conducerii Ministerului Agriculturii 'să revină la scopul pentru care a fost înfiinţată instituţia şi anume acela de a întocmi strategiile şi politicile agricole ale României, astfel încât mâncarea să nu devină un lux pentru români'.

Totodată, FNPAR consideră că 'încercarea ministrului Tabără de a determina excluderea agricultorilor români din acest for (organizaţiile europene COPA şi COGECA - n.r.), prin refuzul domniei sale de a achita cotizaţia, traducerea în şi din limba română, arată că nu se află la conducerea Ministerului Agriculturii pentru a face politici agricole europene, ci altfel de politici'.

Asociaţia patronală din agricultură FNPAR a fost înfiinţată în anul 2007, iar membrii săi reprezintă 67% din sectorul agricol din România. Federaţia este afiliată, la nivel european, la asociaţia fermierilor COPA şi la COGECA (Confederaţia Generală a Cooperativelor Agricole).