Bancherul - BANCI / Ultima Ora / Care este procedura de alegere a noului director general al FMI

Procesul de selecţie a directorului general al Fondului Monetar Internaţional (FMI) este dorit de către instituţie a fi unul 'deschis' şi 'transparent', dar a fost, de fapt, întotdeauna o chestiune de diplomaţie în care europenii au ştiut să-şi impună propriul candidat, scrie France Presse.

'Consiliul de administraţie alege un director general care nu este nici guvernator de bancă, nici director executiv', potrivit secţiunii 4 din articolul XII al statutului instituţiei.

Când postul este 'scos la concurs', FMI prezintă un calendar pentru depunerea candidaturilor individuale. Ulterior, consiliul de administraţie al fondului, format din reprezentanţii a 24 de ţări sau grupuri de state, îi audiază pe fiecare dintre candidaţi, într-un fel de 'examen oral', şi alege unul dintre ei.

'Deşi consiliul de administraţie ar putea alege un director general prin vot majoritar, obiectivul său este de a-l alege pe directorul general prin consens', a indicat joi FMI.

Procesul de selecţie a fost lansat joi. Decanul consiliului, egipteanul Abdel Shakour Shaalan, şi-a contactat colegii în legătură cu derularea procedurii, a anunţat un comunicat al FMI.

Din 1946, printr-un acord nescris, SUA le revine preşedinţia Băncii Mondiale, instituţie internaţională de ajutor pentru dezvoltare, iar europenilor conducerea FMI, însărcinată să crediteze statele membre aflate în dificultate.

Titularii postului au provenit din numai şase ţări - Franţa, de patru ori, Suedia şi Olanda, de câte două ori, Germania, Belgia şi Spania, câte un mandat. Aranjamentul este frecvent criticat, în afara Europei, ca fiind unul depăşit.

După demisia, în 2007, a spaniolului Rodrigo Rato, FMI s-a declarat deschis faţă de cele mai diverse candidaturi, 'fără preferinţă geografică'. S-au remarcat însă tot doi europeni - francezul Dominique Strauss-Kahn, care era susţinut de Uniunea Europeană, şi cehul Josef Tosovsky, susţinut de Rusia, nu însă şi de Republica Cehă.

În 2000, acordul americano-european a fost pus sub semnul întrebării după ce Germania a prezentat un prim candidat, Caio Koch-Weser, considerat incompetent de către SUA. Japonia a încercat atunci să-l impună pe Eisuke Sakakibara, iar Africa l-a susţinut pe israeliano-americanul Stanley Fischer. Europenii au ridicat miza propunând un alt candidat german, Horst Kohler, care a obţinut uşor câştig de cauză.

După demisia acestuia, în 2004, Rodrigo Rato a fost ales în unanimitate, avându-l drept contracandidat pe franco-americano-egipteanul Mohamed El-Erian, susţinut doar de Egipt.

Uniunea Europeană, care deţine în prezent şapte din cele 24 de fotolii din consiliul de administraţie al FMI, este obişnuită cu procedura: se pune de acord asupra unui candidat comun înainte de a-l prezenta Casei Albe, apoi respectivul candidat face campanie în restul lumii.

În faţa acestei maşinării deja rodate, celelalte ţări, mai ales cele asiatice, vor trebui să-şi găsească rapid aliaţi pentru eventualii candidaţi pe care îi vor susţine.