www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



CEC Bank si-a majorat capitalul social cu 52,9 milioane lei din profitul pe 2010

Autor: Bancherul.ro
2011-05-19 11:04
Ministerul Finanţelor Publice a publicat, ieri, în Monitorul Oficial nr.344, ordinul de modificare a statutului CEC Bank, prin care capitalul social s-a majorat cu 52,9 milioane lei, la 1,05 miliarde lei. Capitalul este împărţit în 10.476.728 de acţiuni, cu o valoare nominală de 100 lei/acţiune.

Majorarea capitalului social a fost aprobată, luna trecută, în şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor.

Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank, a declarat, la acea dată, că majorarea de capital s-a efectuat ca urmare a reevaluării unor terenuri, pentru care instituţia de credit a obţinut titluri de proprietate şi este în conformitate cu legea care permite majorarea din profit.

Din cele 52,9 milioane lei propuse pentru majorare, 49,9 milioane de lei sunt din profitul pe anul trecut şi restul de trei milioane lei provin din reevaluarea unor terenuri, pentru care banca a obţinut titluri de proprietate.

Guvernul a încercat, în ultimii doi ani, să majoreze capitalul social al CEC Bank din surse bugetare, însă Comisia Europeană nu a autorizat operaţiunea, pe motiv că este asimilabilă unui ajutor de stat.

Cea mai vehiculată soluţie, din ultimele luni, a fost listarea la bursă.

Printre cei care au susţinut această idee s-a numărat şi Sebastian Vlădescu, fostul ministru de Finanţe. Acesta a declarat, în luna martie, că instituţia de credit ar trebui să aibă parteneri: "Primul pas ar fi ca CEC să listeze la bursă între 5 şi 15% din acţiuni. CEC este o instituţie financiară care creşte. Va trebui rezolvată însă problema majorării de capital care, din punctul meu de vedere, este în continuare foarte necesară. În acest sens, va trebui să câştigăm bătălia cu Bruxelles-ul, pentru a putea realiza majorarea de capital".

De aceeaşi părere a fost şi Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Centrale. Acesta a declarat, în luna februarie, că statul ar putea să vândă pe bursă, circa 10% din CEC Bank, ca să facă rost de banii necesari pentru a-şi susţine expansiunea.

Valentin Ionescu, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a precizat, în luna februarie, că statul ar avea de câştigat din vânzarea a 10% din CEC la Bursă, cea mai bună soluţie fiind printr-o Ofertă Publică Iniţială (IPO) ce s-ar putea finaliza în circa nouă luni. El a explicat, la acea dată, că vânzarea unui pachet minoritar din CEC Bank pe bursă prezintă o serie de avantaje, precum accesul la capitalul necesar dezvoltării şi creşterii organice a afacerii, creşterea vizibilităţii şi notorietăţii companiei pe plan naţional şi internaţional, în rândul partenerilor de afaceri şi a clienţilor actuali şi stabilirea unei valori de piaţă a companiei.

CEC Bank a înregistrat un profit de 65,13 milioane de lei, în 2010, în creştere faţă de profitul din 2009, de 50 de milioane de lei.

Banca a urcat pe locul patru, anul trecut, în clasamentul băncilor, în funcţie de cota de piaţă pe active, după ce în 2009 a ocupat poziţia a cincea.

Pentru acest an, CEC Bank îşi propune să îşi mărească numărul şi volumul de credite pentru cofinanţarea proiectelor europene, să se implice activ în programele de dezvoltare a României, să îşi consolideze poziţia pe segmentul de piaţă tradiţional şi să identifice noi forme de sprijinire a clienţilor care se confruntă cu problemele privind rambursarea creditelor.