www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR-Consultare publica: proiect de Regulament privind detinerile temporare de actiuni/parti sociale

Autor: Bancherul.ro
2011-05-16 12:13
BNR a publicat o noua reglementare supusă dezbaterii publice: Proiectul Regulamentului privind deţinerile temporare de acţiuni/părţi sociale în cursul unei operaţiuni de asistenţă sau restructurare financiară a unei entităţi din afara sectorului financiar.

Scurtă prezentare

Proiectul de regulament îşi propune reglementarea condiţiilor în care instituţiilor de credit le este permisă derogarea de la prevederile art. 143 şi 144 din O.U.G. nr.99/2006, care, în mod coroborat, urmăresc limitarea implicării instituţiilor de credit în administrarea unor entităţi din afara sectorului financiar prin deţinerea controlului acestora.

Astfel, sunt aduse precizări în ceea ce priveşte condiţiile în care pot fi aplicate prevederile art.145 din O.U.G. nr.99/2006, potrivit cărora instituţiilor de credit le este permisă deţinerea temporară de acţiuni în entităţi din afara sectorului financiar, inclusiv în situaţii ce conduc la exercitarea controlului, dacă aceasta are loc în cadrul unor operaţiuni de asistenţă sau restructurare financiară.

Prevederile proiectului de Regulament asigură îndeplinirea, din perspectivă prudenţială, a condiţionalităţilor aferente operaţiunilor de debt-to-equity swaps, asumate de autorităţile române în cadrul noului Acord de asistenţă financiară încheiat de România cu Fondul

Monetar Internaţional şi Comisia Europeană în luna martie a.c. respectiv:

* implicarea instituţiei de credit în astfel de operaţiuni se va realiza pe baza unui proces prudent de luare a deciziilor;
* valoarea acţiunilor deţinute temporar se deduce integral din fondurile proprii ale instituţiei de credit pentru a evita îmbunătăţirea artificială a indicatorilor prudenţiali.