www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca Comerciala Feroviara deschide a 11-a unitate teritoriala, la Timisoara

Autor: Bancherul.ro
2011-05-12 11:25
Banca Comerciala Feroviara inaugureaza azi sucursala din Timisoara, situată pe Bulevardul Republicii nr.7. Aceasta va fi deschisă zilnic între orele 9.00 şi 17.30, anunta banca intr-un comunicat.

Sucursala va oferi clientilor, persoane fizice si juridice, o gamă variata si atractiva de produse şi servicii, în lei şi in valută, inclusiv solutii personalizate si flexibile, la standarde ridicate de calitate.

Banca Comerciala Feroviara deruleaza până pe data de 30 Iunie 2011 campania promotionala “Visele prind viata cu BCF” pentru creditele destinate persoanelor fizice. In cadrul campaniei sunt incluse trei produse de creditare respectiv creditul de nevoi personale cu garantii in EUR, creditul de nevoi personale fara garantii in LEI si creditul imobiliar in EUR.

Beneficiind de conditii atractive de costuri (dobanda redusa fata de cea standard, comisioane zero de analiza si administrare), clientii primesc gratuit si asigurarea de viata.

Oferta BCF este deosebit de atractiva si in ceea ce priveste produsele de economisire in lei si valuta. Banca promoveaza o gama diversificata de produse de tipul  conturi de economii si depozite la termen, remunerate foarte avantajos, cu scadenta si plata dobanzii la alegerea clientului.

Mai multe detalii despre produsele si serviciile Bancii Comerciale Feroviara gasiti pe site-ul BCF : www.bfer.ro sau puteti obtine direct la sediile unitatilor teritoriale ale bancii.

Banca Comerciala Feroviara are, la momentul actual, unsprezece unitati functionale, fiind prezenta in Bucuresti, Arad, Baia Mare, Cluj, Sibiu si Timisoara. Strategia de dezvoltare a retelei teritoriale a bancii prevede, pentru perioada imediat urmatoare, deschiderea unor noi sucursale in orasele Bucuresti, Brasov, Tirgu-Mures, iar in lunile urmatoare in Craiova, Constanţa, Oradea, Iaşi şi Suceava.

Cu un actionariat in intregime romanesc, politica de dezvoltare a Bancii Comerciale Feroviara vizeaza o cat mai buna acoperire a spatiului economic precum si o crestere sustenabila a cifrei de afaceri, bazata pe o atitudine prudenta in administrarea riscurilor specifice, care sa asigure stabilitatea si viabilitatea institutiei pe termen lung.