www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca Mondiala: Leul se va intari fata de euro pe termen lung

Autor: Bancherul.ro
2011-04-20 16:25
Leul se va întări în raport cu euro pe termen lung, odată cu creşterea standardului de viaţă din România, a declarat pentru MEDIAFAX Kaspar Richter, senior economist la Banca Mondială.

În ultimii doi ani, odată cu criza financiară, leul s-a depreciat pe medie cu circa 25% faţă de euro până la 4,2099 lei/euro la finele anului trecut, evoluţie care a condus la presiuni asupra inflaţiei din cauza creşterii costurilor la serviciile în euro, dar şi o scumpire a creditelor acordate în moneda europeană.

"Este foarte greu să faci prognoze referitor la evoluţia monedei pe termen scurt. Pe termen lung ne aşteptăm ca moneda să se aprecieze (faţă de euro -n.r.), în linie cu îmbunătăţirea standardului de viaţă din România", a spus Richter.

România va înregistra în acest an cea mai lentă creştere economică dintre cele zece state membre ale UE din Europa de Est, urmată anul următor de cea mai rapidă creştere din regiune, potrivit unui raport al Băncii Mondiale, publicat marţi.

De la începutul acestui an, leul a urmat un trend de apreciere, el fiind cotat marţi la 4,09 lei faţă de moneda europeană.