www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BCR intra in programul Prima Casa 4

Autor: Bancherul.ro
2011-03-31 18:00
Banca Comercială Română (BCR) a acceptat să participe la noua formă a programului guvernamental Prima Casă, în cadrul căruia va împărţi în mod egal riscurile de creditare cu statul.

"Programul Prima Casă va continua în formula de împărţire a riscului 50% - 50% între bănci şi stat. Am clarificat toate barierele tehnice legate de implicaţiile legale şi administrative ale modificării formei de derulare a programului. Clienţii existenţi nu vor fi afectaţi. Foarte important este însă că potenţialii clienţi vor beneficia de aceleaşi condiţii contractuale şi de cost", a declarat Alexandru Berea, directorul juridic al BCR şi reprezentantul băncii la discuţiile cu Ministerul Finanţelor Publice.

El a precizat că băncile au fost cele care au propus împărţirea riscului cu statul, astfel încât programul să fie extins fără garanţii suplimentare de la stat.

"În baza aceluiaşi plafon de garanţii estimăm o expansiune substanţială a portofoliului de credite Prima Casă. Am acordat 15.000 de credite până acum şi vedem nevoie şi potenţial pentru încă atât. Programul acoperă o necesitate reală a tinerelor familii care îşi doresc un cămin, dar nu dispun de avansul necesar pentru a un credit ipotecar clasic", a spus Berea.

Oficialul BCR consideră că programul rezolvă în condiţii accesibile şi problemele de confort locativ pentru familiile care au nevoie de un apartament mai mare.