www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Deficitul comercial s-a redus cu 60%

Autor: Bancherul.ro
2011-03-14 12:34
Deficitul comercial al Romaniei a inregistrat in ianuarie o scadere de 60% comparativ cu luna similara din 2010, in conditiile in care exporturile au crescut cu 51,8% la valori exprimate in lei (47,8% in euro), iar importurile au avansat cu 32,8% in lei (29,4% in euro).

Exporturile au insumat in ianuarie 14,59 miliarde de lei (3,4 miliarde de euro), iar importurile au totalizat 15,39 miliarde de lei (3,6 miliarde de euro), potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). Astfel, deficitul comercial s-a plasat la 795,1 milioane lei (186,2 milioane euro), comparativ cu 1,974 miliarde lei (472 milioane euro) in ianuarie 2010.

Fata de ultima luna a anului trecut, exporturile au fost cu 3,3% mai mari in lei (cu 3,9% exprimat in euro), iar importurile au scazut cu 12,3% in lei (cu 11,8% in euro).