Serviciul de Internet Banking prinde viteza |
Autor: Bancherul.ro 2011-03-14 08:24 |
|
Utilizatorii de Internet Banking pot beneficia de avantaje
precum comisioane reduse la anumite tranzactii sau dobanzi
preferentiale la depozite, numarul acestora fiind in crestere.
Numarul clientilor bancari utilizatori de Internet Banking variaza intre 15% si 60% din totalul persoanelor fizice si ajunge pana la 90% din portofoliul de clienti persoane juridice, conform datelor obtinute de la bancile consultate de Capital.ro
Atat numarul tranzactiilor efectuate prin acest serviciu, cat si al clientilor utilizatori sunt in crestere, potrivit datelor comunicate.
Pentru accesarea acestui serviciu se plateste fie o taxa unica, la activare, fie, in majoritatea cazurilor, un comision lunar de administrare, care variaza, pentru persoanele fizice, intre un leu/luna (la Banca Transilvania) si doi euro /luna (la Intesa SanPaolo - prin pachetul Standard).
Pentru persoanele juridice, comisionul perceput lunar variaza intre cinci lei/luna - la Garanti (pentru primii doi utilizatori, de la aceeasi societate) si 15 euro/luna la banca ING (prin ING Online). In unele cazuri, clientul
trebuie sa depuna si o garantie pentru digipass.
Sunt si banci care nu percep comisioane pentru utilizarea serviciului de Internet Banking.
La CEC Bank, toate operatiunile efectuate prin CEConline aduc o reducere a comisioanelor cu 30% fata de tarifele operatiunilor de la ghiseu, iar la Banca Comerciala Carpatica si la Alpha Bank (cu exceptia platilor in valuta), costurile sunt mai mici cu 35% fata de ghiseu.
La Bancpost si la Banca Romaneasca (pentru platile interbancare in lei), acestea sunt mai mici cu 40%.
La Volksbank, in cazul conturilor speciale destinate categoriilor-tinta de clientela (pensionari, copii), costul acestui serviciu este diminuat cu peste 50% fata de tariful standard perceput. "Tendinta inregistrata in anii anteriori a fost de migrare a tranzactiilor efectuate la ghiseele bancii catre mediul electronic. Aceasta se va mentine si in urmatorii ani, companiile reprezentand un varf de lance in acest trend. In urmatorii ani, ne asteptam la o crestere a numarului tranzactiilor electronice, care vor depasi 80% din numarul total al tranzactiilor", afirma reprezentantii Volksbank.
|
|