www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



EximBank colaboreaza cu Export Credit Insurance Organization (ECIO) din Grecia

Autor: Bancherul.ro
2011-02-08 16:11
EximBank a încheiat un acord de cooperare cu Export Credit Insurance Organization (ECIO) din Grecia pentru încurajarea schimburilor comerciale între cele două ţări şi pentru susţinerea proiectelor ce urmează a fi derulate în parteneriat de agenţii economici români şi greci în alte state.

„Relaţiile comerciale dintre România şi Grecia au fost afectate de criza financiară, care a lovit într-o măsură mai mare sau mai mică economiile statelor membre UE, dar credem că prin încheierea acestui acord vom reuşi, cu mijloacele noastre specifice, să contribuim la revigorarea schimburilor comerciale între cele două ţări. Suntem optimişti în privinţa colaborării cu atât mai mult cu cât societăţile cu capital grec au o prezenţă consistentă în economia românească, cu investiţii semnificative în domenii diverse, de la telecomunicaţii, bănci şi asigurări, până la industria alimentară”, a spus Ionuţ Costea, preşedintele EximBank.

Semnarea acestui acord de parteneriat va permite celor două instituţii să colaboreze în proiecte de interes reciproc şi va facilita atât schimburile de informaţii comerciale şi de credit privind companiile româneşti şi greceşti, cât şi tranzacţiile de export, prin intermediul instrumentelor specifice de garantare şi asigurare.

ECIO este agenţia guvernamentală de credite de export din Grecia, participant la şedinţele Grupului de Lucru pentru Credite de Export ale Consiliului Europei de la Bruxelles şi ale OECD de la Paris. Instituţia oferă asigurări de export împotriva riscurilor comerciale şi politice pe termen scurt, mediu şi lung, asigurarea investiţiilor greceşti în străinătate, precum şi asigurarea creditelor cumpărător.

Până în prezent, EximBank a încheiat acorduri cadru de colaborare cu 36 de Agenţii de Creditare a Exporturilor (Export Credit Agency - ECA), din care 13 funcţionează în Uniunea Europeană.