www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Raport de analiza asupra actiunilor Fondului Proprietatea, realizat de BCR Cercetare

Autor: Bancherul.ro
2011-01-27 16:56
Raport de analiza asupra actiunilor Fondului Proprietatea, realizat de catre echipa BCR Cercetare (VEZI documentul atasat). Raportul contine o analiza obiectiva asupra perspectivelor Fondului:

- Am calculat o valoare neta justa a activelor (NAV) / actiune de 1.03 lei, pe baza unei evaluari a sumei partilor conservatoare, la care am aplicat un discount de 30%. Am obtinut astfel un preţ ţintă de 0.72 RON/actiune cu recomandare de acumulare a actiunii, ceea ce tine cont de profilul de risc al ţării şi de punctele slabe ale portofoliului Fondului Proprietatea (FP).

- Preţul nostru ţintă poate urca, reflectand un procent de discount mai redus, în eventualitatea unor dovezi concrete de îmbunătăţire a initiativelor guvernamentale in ceea ce priveste companiile strategice din portofoliul FP. Pe de altă parte, investitorii care au achiziţionat acţiuni pe piata gri vor limita potentialul de crestere pe termen scurt, avand in vedere dorinta lor de a-si marca profiturile.

- Pretul de referinţă de 1 RON/actiune este fundamental foarte solid. Cu toate acestea, este dificil de imaginat pe termen mediu/lung o valoare neta justa a activelor (NAV) / actiune cu mult peste acest prag psihologic în cazul în care principalele participatii necotate precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz nu sunt listate. Aceasta este, în esenţă, obiectivul principal pentru Franklin Templeton în timpul mandatului său iniţial de 4 ani.

- Participatia de 20% din Petrom este cea mai mare detinere a FP, cu o contribuţie de 0,31 RON la valoarea neta justa a activelor (NAV) / actiune, mai mare decat 0.26 RON/actiune cat este contribuţia sectorului de generare a energiei electrice. Companiile de utilitati reglementate, de asemenea, contribuie cu doar 0.21 RON/actiune, dar suntem încrezători că acest sector este o sursă de stabilitate şi creştere durabilă a activelor FP pe termen lung.

- Punctul nostru de vedere este că perspectivele Petrom sprijina evaluarea FP pe termen lung, în timp ce în cazul participatiilor strategice nelistate, cum ar fi cei cinci producători de energie electrica (în special Hidroelectrica şi Nuclearelectrica), suntem mai degraba pesimisti. Politicile guvernamentale arbitrare care vizează păstrarea preţurilor administrate sub control, au afectat puternic rentabilitatea unor astfel de companii cheie. Sectorul de producere a energiei electrice pare a fi într-un moment de cotitura delicat, iar evoluţiile din acest domeniu influenţează în mod decisiv sentimentul de piaţă al investitorilor faţă de actiunea FP.