www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Comisia Europeana: Cursul mediu in 2008: 3,70 lei/euro

Autor: Bancherul.ro
2008-04-29 10:45
Prognoza Comisiei Europene pentru cursul de schimb indică o depreciere, pe medie, la 3,70 lei/euro în 2008, de la un curs mediu de 3,3373 lei/euro anul trecut, ceea ce ar însemna o depreciere a leului cu 10,9% în fata monedei unice.

Comisia Europeană si-a revizuit în crestere estimările pentru cursul de schimb în 2008 si 2009, de la 3,35 lei/euro pentru ambii ani, în prognoza din toamna lui 2007, la 3,70 lei/euro în acest an, respectiv la 3,71 lei/euro anul viitor.

Comisia Natională de Prognoză estimează, în cel mai recent raport, publicat săptămâna trecută, un curs mediu de 3,55 lei/euro pentru acest an si o apreciere, pe medie, a leului, până la 3,45 lei/euro în 2009.

Cursul mediu după primul trimestru al anului 2008 a fost de aproximativ 3,69 lei/euro, comparativ cu un nivel mediu de 3,38 lei/euro după primele trei luni ale anului trecut.