good.bee Tranzactii Mobile si-a dublat numarul de clienti in 2010 |
Autor: Bancherul.ro 2010-12-15 15:24 |
|
• Compania estimeaza acelasi ritm de crestere si pentru anul 2011
• Jumatate dintre operatiunile good.bee Tranzactii Mobile se efectueaza pe telefonul mobil, 40% la ATM si POS si 10% prin alte canale
• Valoarea medie pentru o tranzactie efectuata prin serviciul good.bee Tranzactii Mobile este de 100 de lei
Peste 29.000 de clienti folosesc serviciul good.bee Tranzactii Mobile, dublu fata de sfarsitul anului 2009. Acelasi ritm de crestere este asteptat si pentru anul 2011.
Jumatate dintre operatiunile good.bee Tranzactii Mobile se efectueaza pe telefonul mobil, 40% la ATM si POS si 10% prin alte canale. Valoarea medie pentru o tranzactie efectuata prin serviciul good.bee Tranzactii Mobile este de 100 de lei. Majoritatea tranzactiilor, peste 75%, sunt transferuri facute intre conturi good.bee.
„Cel mai tanar client good.bee Tranzatii Mobile are 14 ani, iar cel mai in varsta are 86. Acest lucru demonstreaza clar ca este un produs extrem de usor de folosit si foarte util tuturor celor care nu au acces facil la produsele bancare clasice. Clientii folosesc acest produs pentru a transfera bani altor mebri ai familiei, pentru reincarcarea cartelelor de telefonie mobila si pentru a plati facturi catre diferiti furnizori” a declarat Catalin Moise, Director General good.bee
Clienti good.bee fac parte in special din urmatoarele caegorii:
• Oamenii din zonele rurale
• Fermieri – pentru subventiile APIA
• Mici antreprenori
• Persoane care beneficiaza de asistenta sociala
• Angajatii Primariilor si a Consiliilor Locale
• Profesori
• Adolescenti
• Studenti
Ana Maria Deszo, are 24 de ani si este agent good.bee. Ea spune ca a mers in special spre zona rurala si spre primariile din acele localitati. „Le-am explicat si le-am aratat clientilor cum se utilizeaza un card, cum se retrag banii, si cum se fac operatiuni prin good.bee. Probabil cel mai greu a fost sa ii conving sa treaca peste superstitia legata de chipul cardului. Acum primariile transfera direct pe carduri alocatiile, salariile si diverse ajutoare, iar oamenii sunt multumiti ca nu mai sunt dependenti de posta”, poveste Ana Maria Deszo.
Adalbert Ban are 63 ani si este din Pecica, judetul Arad. Din cauza unui handicap fizic, ii este foarte greu sa se deplaseze. De un an foloseste serviciul good.bee Tranzactii Mobile. „Nu mai trebuie sa ies din casa sa vad daca mi-a intrat pensia. Scot doar telefonul, apas doua taste si gata, stiu daca am bani in cont sa imi platesc facturile, sa fac depozite sau sa imi incarc telefonul. Nu este complicat deloc, practic trebuie sa retii trei numere si doua semne la care trebuie apasat” a spus clientul good.bee.
good.bee Tranzactii mobile extinde accesabilitatea serviciilor bancare catre populatia nebancarizata din Romania. Disponibil la nivel naţional prin intermediul unei reţele de câteva sute de agenţi mobili, Pachetul de Start good.bee oferă clienţilor pe loc posibilitatea de a efectua operaţiuni bancare prin intermediul telefonului mobil, un cont curent la BCR şi un card de debit Visa Electron cu cip.
Operaţional 24 de ore din 24, în fiecare zi a anului, serviciul good.bee Tranzacţii mobile oferă utilizatorilor posibilitatea de a efectua operaţiuni bancare de pe telefonul lor mobil, oricare ar fi modelul, producătorul sau vechimea aparatului, fără instalarea unor aplicaţii suplimentare şi fără a necesita acces la Internet.
Accesand numarul de apel al serviciului, utilizatorii înregistraţi pot realiza în deplină siguranţă o serie de operaţiuni direct de pe telefonul lor mobil: pot primi şi trimite bani oricând, îşi pot verifica soldul contului, pot afla detalii despre ultimele 3 tranzacţii efectuate, pot trimite bani instantaneu către orice alt utilizator good.bee sau pot reîncărca pe loc orice cartelă de mobil din retelele partenere.
Mai mult decât atât, utilizatorii pot beneficia de sprijin şi informaţii în fiecare zi prin Serviciul Suport Clienţi good.bee, disponibil la *4146 (tarif normal din Orange si Vodafone) şi 021 266 77 00, de luni până vineri între orele 8:00-22:00, sâmbăta, duminica şi sărbătorile legale între 9:00-18:00.
good.bee Holding a fost înfiinţat în iulie 2008, printr-un parteneriat între Fundaţia Erste şi Erste Group. Misiunea good.bee este de a asigura tuturor acces sigur, simplu şi convenabil la serviciile bancare. La nivel central european, cu focus direct doar pe partea de tranzacţii mobile, good.bee Holding a realizat un parteneriat cu Wizzit Ltd., pionier în domeniul sistemelor de tranzacţionare mobilă.
good.bee Service, compania care furnizează serviciul good.bee Tranzacţii mobile în Romania, a fost lansată în martie 2009.
BCR, membră a Erste Group, este o bancă universală ce se adresează atât clienţilor retail, cât şi celor corporate. BCR este cea mai importantă instituţie bancară din România, gestionând active de peste 16,4 miliarde de EUR. Banca oferă întreaga gamă de produse şi servicii pentru populaţie, având în prezent 664 de unităţi retail (pentru populaţie şi microîntreprinderi) deschise în majoritatea oraşelor cu peste 10.000 de locuitori.
|
|