www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Recordul la cumparaturile cu cardul pe internet s-ar putea stabili luni, 29 noiembrie

Autor: Bancherul.ro
2010-11-29 10:14
Peste 4.500 de tranzacţii se aşteaptă să aibă loc în fiecare minut pe cardurile Visa

Luni, 29 noiembrie, se aşteaptă să fie cea mai aglomerată zi din an, în Europa, pentru cumpărăturile pe internet, potrivit unei analize făcute de Visa Europe. Compania de plăţi estimează că 460 milioane euro vor fi cheltuiţi online de posesorii de carduri Visa, şi peste 70% din aceste tranzacţii vor fi realizate pe carduri Visa de debit.

În ultimii doi ani, cea mai aglomerată zi pentru cumpărăturile pe internet a fost ziua de luni de la începutul lunii decembrie, care în acest an este în 29 noiembrie. În 2009, 30 noiembrie a fost cea mai aglomerată zi pentru comerţul electronic, iar în 2008 a fost pe 1 decembrie, potrivit analizei efectuate de Visa.

Cumpărătorii vor cheltui în medie 319.000 EUR pe minut sau peste 5.000 EUR pe secundă, pe parcursul întregii zilei, iar momentul de vârf se estimează că va avea loc la ora prânzului, în intervalul cuprins între 13:00 şi 14:00. Un al doilea moment de vârf este aşteptat în jurul orei 19:00, când cumpărătorii intră pe internet după ce se întorc acasă de la serviciu.

Visa Europe se aşteaptă să proceseze peste 6,6 milioane de tranzacţii în Europa, doar în această zi, sau 4,500 de tranzacţii pe minut, pe măsură ce tot mai mulţi consumatori apelează la internet pentru cumpărăturile de Crăciun.

“Cumpărăturile pe internet fac parte acum, în mod firesc, din rutina de cumpărături de cadouri şi sunt un element cheie în strategia de vânzări a comercianţilor în perioada Crăciunului. Combinaţia dintre ziua încasării salariilor şi timpul de livrare luat în calcul se estimează că va genera o zi record pentru cumpărăturile pe internet”, declară Dr Steve Perry, director comercial al Visa Europe.

În magazinele situate pe arterele comerciale importante, ultima vineri sau sâmbătă de dinaintea Crăciunului sunt, de regulă, cele mai aglomerate zile de cumpărături, dar cum Crăciunul este într-o zi de sâmbătă anul acesta, Visa Europe estimează că cea mai plină zi va fi joi, 23 decembrie.

Visa îşi bazează estimările pe datele privind volumul tranzacţiilor de până acum şi pe comportamentul de plată în preajma Crăciunului din anii anteriori. 1 din 9 euro cheltuiţi în Europa este pe un card Visa, acesta fiind unul dintre cei mai de încredere indicatori ai tendinţelor privind comportamentul de plată al consumatorilor.

Sfaturile Visa Europe pentru siguranţa cumpărăturilor online

 Informează-te înainte să faci o achiziţie de la un comerciant necunoscut
 Optează pentru magazinele online care utilizează sistemul ‘Verified by Visa’ pentru o siguranţă sporită împotriva fraudei cu carduri online. ‘Verified by Visa’ asigură că atât identitatea cumpărătorului cât şi cea a furnizorului sunt adevărate şi oferă protecţie dublă la cumpărăturile online
 Păstrează datele tranzacţiei efectuate pe internet, împreună cu adresa web a magazinului
 Înainte de a cumpăra, citeşte informaţiile despre procedurile de livrare şi returnare ce trebuie să se afle la dispoziţia oricărui client pe site-ul magazinului
 Caută datele de contact pe site şi asigură-te că au un număr de telefon disponibil
 Dacă nu utilizezi computerul personal, asigură-te întotdeauna că te deloghezi, astfel încât nimeni să nu aibă acces la informaţii personale.