www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Valentin Lazea, BNR: Romania nu are "ingredientele" necesare pentru o crestere economica de peste 5% pe termen lung

Autor: Bancherul.ro
2010-11-11 17:49
România nu are "ingredientele" necesare pentru a susţine o creştere economică de peste 5% pe termen lung, întrucât este afectată de o demografie în scădere şi depinde în continuare de capitaluri străine, care sunt incerte, a declarat, joi, economistul-şef al BNR, Valentin Lazea.

"S-a arătat istoric că o creştere de peste 5%, pe o perioadă de zece ani, au avut numai cinci ţări care beneficiau de o demografie favorabilă, un exemplu fiind China. Să te gândeşti că ai putea să faci chestia pe termen lung e o prostie. Nu avem ingredientele necesare, avem o demografie în scădere, iar pe factorul numit forţă de muncă nu putem să mizăm. Pe factorul capital mizăm numai dacă vrea el să vină", a spus Lazea, la un seminar organizat la BNR.

El a răspuns la o întrebare adresată de consilierul guvernatorului BNR Lucian Croitoru, respectiv care ar fi cel mai probabil scenariu legat de potenţialul creşterii economice în România.

"Răspunsul este mai mult decât evident: nu putem să creştem pe termen lung mai mult de 5%. Am fi atipici, aistorici, ce vreţi dumneavoastră", a mai spus Lazea.

La rândul său, Croitoru a reiterat că potenţialul creşterii economice pentru anul viitor în România este de cel mult 1%, iar pe termen lung scenariul în care piederea de potenţial este permanentă este mai plauzibil.