www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Erste Bank Ungaria renunta la 9% din personal

Autor: Bancherul.ro
2010-11-10 17:45
Erste Bank Ungaria va disponibiliza 9% din angajaţi ca urmare a aplicării taxei bancare, scriePorfoliu.Hu, citând cotidianul "Napi Gazdasag". Reprezentanţii băncii au confirmat reducerile de costuri şi controlul strict al acestora trebuie asociat cu reducerea personalului pentru a putea rezista pe termen lung în actualul mediu economic.

"Taxa pe bănci reprezintă, de asemenea, o povară extraordinară pentru Erste şi pune în pericol stabilitatea băncii pe termen lung", au declarat oficialii Erste pentru ziarul maghiar.

Potrivit Napi Gazdaság, şi KBC Group ia în considerare o reducere drastică la numărul de angajaţi din divizia maghiară a instituţiei, tot pentru a compensa efectele negative ale noului impozit impus băncilor.