www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Mugur Isarescu: Dobanzile la depozitele in valuta sunt excesive

Autor: Bancherul.ro
2010-11-05 14:49
Băncile dau dobânzi excesive la depozitele în valută comparativ cu cele de pe plan internaţional, probabil pentru că se bat pentru clienţi şi unii dintre aceştia încă acceptă să plătească rate mari la credite, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Ceea ce ne surprinde foarte tare este legat de depozitele în valută. Observăm că există rate de dobândă excesive faţă de ce este pe plan internaţional . Şi la facilităţi overnight dobânzile sunt de 2-3%. Sunt bănci care oferă 4-5% la depozitele în euro. Cred că sunt extrem de generoşi. Se bat petru clienţi, probabil că asta este o explicaţie. Şi probabil că faptul că încă au fost debitori care au acceptat credite cu dobânzi ridicate le-a facilitat acest lucru", a spus Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a precizat că oficialii BNR au transmis băncilor şi acţionarilor acestora, pe diverse căi, că sunt "îngrijoraţi".

"De un an, la toate întâlnirile cu acţionarii băncilor, în special cei străini, i-am întrebat de unde cred dânşii că băncile la care sunt acţionari vor putea să scoată venituri suficiente sau dobânzi suficient de înalte pentru a acoperi o asemenea generozitate în ceea ce priveşte depozitele bancare în valută. Care nu sunt deloc în concordanţă cu ceea ce există pe plan internaţional, unde abia dacă obţii 1% la orice depozit în valută. La noi sunt relativ ridicate", a continuat guvernatorul băncii centrale.

El a menţionat că bancherii explică că s-ar împrumuta şi pe plan extern tot cu 4% din cauza riscului de ţară.

"Nu este un lucru pe care să îl neglijăm, este un lucru adevărat. Domne, tot ce se întâmplă în ţara asta are un cost. Altminteri cum putem să explicăm că având datorie publică de 30% din PIB avem CDS (risc de ţară - n.r.) care se menţine peste 300 puncte de bază", a afirmat Isărescu.

Totuşi, guvernatorul BNR consideră că băncile sunt "foarte generoase" la depozitele în valută chiar dacă se include riscul de ţară şi că ar putea reduce ratele cu 1-2 puncte procentuale.

"Piaţa este liberă. Facem cercetări să vedem dacă sunt mai miopi (…) Bancherilor comerciali nu poţi să spui că li se solicită să fie vizionari, cu excepţia viziunii proprii de afaceri şi de a face profit. Nu poţi să le ceri nici să întrevadă ciclurile. Bancherii sunt prociclici pentru că aşa sunt băncile comerciale. Deci nu poţi să îi acuzi că au dat credite când economia mergea şi nu mai dau. Aşa se comportă orice bancă comercială", a încheiat Isărescu.