www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



ANPC: OUG 50 nu se aplica retroactiv, bancherii spun ca da

Autor: Bancherul.ro
2010-10-31 14:44
Şeful ANPC a declarat că OUG 50 nu se aplică retroactiv şi că FMI este de acord ca şi clienţii să fie protejaţi în faţa băncilor. Pe de alta parte, bancherii, reprezentanti de vicepresedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Steven van Groningen, sustin ca OUG 50 nu ar trebui sa se aplice si contractelor de credit in derulare sau creditelor ipotecare.

"Ordonanţa nu se aplică retroactiv în România, ci se aplică la creditele în derulare, astfel încât toată lumea să beneficieze. Am avut discuţii cu domnul Franks (Jeffrey Franks, n.r.) şi, în repetate rânduri, m-a asigurat că este de acord ca şi consumatorii să fie protejaţi în relaţia cu băncile. Ordonanţa este în Parlament şi se discută în Parlament. Este acum la Comisia de Buget, Finanţe, Bănci şi există şi amendamente. Noi vom susţine unele amendamente şi nu suntem de acord cu altele, dar ordonanţa este în vigoare şi băncile trebuie să o aplice", a spus Cerbulescu, in cadrul unei emisiuni TV.

El a precizat că în cadrul discuţiilor pe care le-a avut cu şeful misiunii FMI în România, acesta s-a arătat nemulţumit de aplicarea OUG 50 şi pentru creditele în derulare, nu doar pentru cele noi şi a acuzat faptul că ANPC ar fi interzis băncilor activitatea de creditare.

La rândul său, preşedintele Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen, prezent în emisiune, a arătat eventualitatea ca OUG 50 să fie declarată ilegală, respectiv ca Executivul UE să considere că nu respectă directiva europeană pe care o transpune, şi astfel prevederile actului normativ să fie nule.

El a mai menţionat şi costurile implementării ordonanţei privind creditele consumatorilor, precizând că valoarea depinde foarte mult de modul de interpretare a prevederilor OUG 50.

"Din punctul meu de vedere sunt în continuare neclarităţi şi mi se pare că simplul fapt că unii cred că au nevoie de un avocat ca să obţii ceea ce cred că este o interpretare corectă de la bănci, deja pentru mine este o indicaţie că lucrurile nu sunt clare", a precizat şeful Raiffeisen Bank România.

După o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe, şeful misiunii Fondului Monetar Intenaţional în România, Jeffrey Franks, a afirmat că modificarea OUG 50/2010 privind contractele de credit ale populaţiei va fi o condiţie a FMI pentru eliberarea următoarei tranşe.

"Trebuie să avem o ordonanţă satisfăcătoare, altfel nu putem merge mai departe. Nu este numai opinia noastră, ci şi a Comisiei Europene", a declarat Franks.