www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Camera Deputatilor a votat TVA de 5% la alimentele de baza

Autor: Bancherul.ro
2010-10-20 15:54
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege iniţiat de parlamentari PSD+PC şi PNL prin care se instituie aplicarea TVA de 5% la alimentele de bază, cum ar fi pâinea, carnea, laptele, uleiul vegetal şi zahărul, Camera fiind forul decizional.

Iniţiativa legislativă semnată de mai mulţi deputaţi şi senatori PSD+PC şi PNL a fost respinsă de Senat, dar a trecut marţi, aceasta fiind adoptată de Camera Deputaţilor, în sesiunea de vot final, cu unanimitate, respectiv 290 de voturi "pentru".

Iniţiativa legislativă priveşte aplicarea TVA de 5% la alimentele de bază, considerându-se că acesta este unul dintre mijloacele de menţinere a nivelurilor preţurilor la alimente precum pâinea, carnea, laptele, uleiul vegetal şi zahărul.