www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Erste Bank, interesata de finantarea proiectelor autoritatilor publice din Suceava

Autor: Bancherul.ro
2010-09-22 21:37
"Erste Bank" este interesată să participe la unele proiecte ale autorităţilor din Suceava, precum construcţia de microhidrocentrale şi modernizarea spitalului judeţean şi a aeroportului, a declarat, ieri, vicepreşedintele CJ Suceava, Vasile Ilie, potrivit Mediafax.

Ilie s-a întâlnit la Salzburg cu directorul grupului de finanţare a infrastructurii şi sectorului public din "Erste Bank", Werner Weiss Raabl, care a vizitat, la mijlocul lunii august, mai multe obiective din judeţul Suceava în vederea analizării oportunităţilor de investiţii.

Oficialul "Erste" va reveni, peste două săptămâni, cu o echipă de specialişti pe proiecte ai băncii, a declarat Ilie.
"Lucrurile se îndreaptă pe un drum bun şi există condiţiile să punem în practică proiectele convenite la vizita din Suceava", a spus Ilie.

El a afirmat că adoptarea legii parteneriatului public privat face ca această colaborare între autorităţile sucevene şi Erste Bank să fie "mai intensă şi mai la obiect".

Vicepreşedintele CJ s-a întâlnit, ieri, şi cu preşedintele Institutului Regiunilor Europene, Franz Schaus-berger, cu care a discutat despre relaţiile existente între Bucovina şi Aus-tria şi despre proiectul comun, Pelerin în Bucovina.
Ilie participă la Salzburg la Conferinţa regiunilor şi oraşelor europene organizată de Institutul Regiunilor Europene privind asigurarea serviciilor publice în viitor şi importanţa universităţilor în cadrul regiunilor.