www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



S-au creat patru noi autoritati de supraveghere a sistemului financiar european

Autor: Bancherul.ro
2010-09-22 20:25
Parlamentul European a adoptat miercuri pachetul de reforme privind sistemul de supraveghere financiară, prin care vor fi create trei noi autorităţi europene de supraveghere, precum şi Consiliul european pentru riscuri sistemice, cu rol de avertizare la acumularea de riscuri în economia europeană.

Astfel, potrivit unui comunicat emis miercuri de Parlamentul European, vor fi create trei noi autorităţi europene de supraveghere (AES), care vor înlocui actualele comitete de supraveghere. Competenţele lor vor fi mult mai importante decât natura consultativă a actualului sistem şi este posibil ca acestea să dispună în viitor de prerogative suplimentare, datorită clauzei de revizuire.

De asemenea, va fi creat Consiliul european pentru riscuri sistemice (ESRB), pentru a monitoriza şi a avertiza cu privire la acumularea de riscuri în economia europeană.

"Acest nou sistem va trebui să ofere o mai bună protectie în fata unor cazuri similare, precum cel al băncii belgiene Fortis, interdictia "vânzării în lipsă fără prevalidare" ("naked short-selling") din Germania, pierderile persoanelor care detineau asigurări de viată în Marea Britanie, Irlanda si Germania din cauza falimentului companiei Equitable Life. În acelasi timp, noile reglementări ar trebui să consolideze piata unică a serviciilor financiare si să ofere o mai bună protectie a investitorilor", se arată în comunicat.

Acordul final la care s-a ajuns a transformat natura consultativă a comitetelor în autorităţi care dispun de competenţe de control veritabile. Autoritatea europeană de supraveghere va avea noi competenţe pentru soluţionarea litigiilor dintre autorităţile naţionale de supraveghere şi pentru interzicerea temporară a produselor şi activităţilor financiare considerate a fi riscante. Dacă autorităţile naţionale nu îşi îndeplinesc obligaţiile de a acţiona, autorităţile europene pot impune decizii în mod direct instituţiilor financiare pentru a garanta respectarea legislaţiei europene.

Totodată, deputaţii europeni au solicitat ca ESRB să dispună de competenţe sporite în vederea asigurării unei comunicări rapide şi clare. ESRB va dezvolta un set comun de indicatori pentru a permite calificări ("ratings") uniforme ale riscurilor diferitelor instituţii financiare transfrontaliere şi pentru a identifica tipurile de risc pe care acestea le pot avea. De asemenea, ESRB va elabora un sistem tip semafor pentru a reflecta diferitele grade de risc.

Competenţele AES şi ale ESRB vor putea creşte în timp. "Deputaţii au insistat ca, la fiecare trei ani, Comisia să raporteze referitor la oportunitatea integrării supravegherii separate în materie de operaţiuni bancare, titluri şi asigurări, avantajele de a avea sediile AES într-un singur oraş şi la posibilitatea extinderii prerogativelor AES, în special asupra instituţiilor financiare cu activităţi paneuropene", se mai spune în comunicat.