Dan Sucu, Mobexpert: Socul in economia romaneasca a fost provocat in proportie de 80% de banci |
Autor: Bancherul.ro 2010-09-15 09:13 |
|
La doi ani de la căderea Lehman Brothers, omul de afaceri Dan Şucu (foto), care controlează grupul de firme Mobexpert, este de părere că şocul în economia românească a fost provocat în proporţie de 80% de bănci pentru că s-a creat o dorinţă de economisire disproporţionată în raport cu posibilităţile, iar consumul a frânat nejustificat de brusc.
"Băncile au trecut de la trage complet volanul spre stânga, adică de la lupta pentru cota de piaţă la credite, la complet volan dreapta, adică la restrângerea creditării şi majorarea dobânzilor la credite şi la depozite. Acest şoc a destabilizat economia la începutul anului 2009", a spus Dan Şucu într-o discuţie cu Ziarul Financiar despre ultimii doi ani din economia românească, în care a luat din nou o poziţie dură vizavi de sistemul bancar.
|
|