www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Director de banca, suspectat ca facea parte dintr-un grup infractional organizat

Autor: Bancherul.ro
2010-09-02 13:55
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Bucureşti au destructurat un grup infracţional organizat, constituit din 25 de învinuiţi, în sarcina acestora reţinându-se săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals şi uz de fals, se arata intr-un comunicat al institutiei.

Dintre învinuiţi, 3 au calitatea de avocaţi în cadrul Baroului Bucureşti, unul are calitatea de arhivar şef în cadrul Serviciului de carte Funciară al Sectorului 1 Bucureşti, iar un învinuit este director coordonator al unei unităţi bancare.

În fapt, se reţine că membrii grupului infracţional organizat au indus în eroare, prin utilizarea de mijloace frauduloase, mai multe părţi vătămate, cu prilejul înstrăinării unor imobile care nu le aparţineau.

Modalitatea de acţionare a grupării consta în identificarea de imobile situate în Bucureşti - terenuri cu/fără construcţie aferentă, nelocuite şi aflate în stare de conservare ori aflate în paragină şi întocmirea în fals de înscrisuri – titluri de proprietate, certificate de moştenitor sau diverse alte acte notariale precum şi acte de identitate, cu complicitatea unor funcţionari din cadrul instituţiilor statului cu atribuţii în domeniul cadastrului şi publicităţii imobiliare precum şi a unor persoane care aveau cunoştinţe de specialitate în domeniul confecţionării de ştampile şi alte însemne.

Învinuiţii foloseau înscrisurile falsificate pentru inducerea în eroare a persoanelor interesate de investiţii imobiliare, precum şi a reprezentanţilor birourilor notariale, prin vânzarea terenurilor sau pentru ipotecarea acestora în vederea obţinerea unor credite bancare, fără ca proprietarii de drept să aibă cunoştinţă despre acest fapt.

Membrii grupării au reuşit astfel inducerea în eroare a mai multor părţi vătămate şi producerea pana la aceasta data a unui prejudiciu de 980.000 de euro.

La data de 2 septembrie 2010 au fost efectuate 47 de percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti au fost conduse 45 persoane în vederea audierii.
Cauza a fost instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul BCCO Bucureşti şi cu sprijinul BSIJ.
Suportul tehnic al operaţiunii a fost asigurat de către DGIPI.