www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BRD si BRD Asigurari de Viata au lansat EduPlan, un nou produs de economisire

Autor: Bancherul.ro
2010-08-26 15:07
BRD şi BRD Asigurări de Viaţă au lansat EduPlan, un nou produs de economisire destinat constituirii unui capital pentru educaţia copilului sau pentru diversele nevoi ale acestuia după vârsta majoratului, indiferent de evenimentele neprevăzute care pot apărea, se arată într-un comunicat de presă.

EduPlan se adresează persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 70 de ani şi poate fi contractat în orice unitate BRD chiar din prima zi de viaţă a copilului beneficiar.

În cazul în care clientul are nevoie de sumele acumulate, poate solicita oricând răscumpărarea parţială sau totală, iar în momentul apariţiei ris­cului asigurat, contractul este păstrat în vigoare prin preluarea de către asigurator a plăţii primelor de asigurare până la maturitate.

Plata primelor incluse în EduPlan se poate face anual, semestrial, trimestrial sau lunar. În acelaşi timp, contractantul poate plăti prime suplimentare şi modifica, dacă doreşte, cuantumul primelor plătite şi frecvenţa lor.

Prin intermediul noului produs, clientul poate opta pentru destinaţia fondurilor acumulate: de la finanţarea studiilor până la achiziţionarea unui bun sau demararea unei investiţii.

Reprezentanţii BRD menţionează că sumele depuse de clienţi sunt investite în programul de investiţii propuse de BRD Asigurări de Viaţă, prin transformarea în unit-uri.

În prezent, investiţia se realizează în fondul monetar de investiţii Simfonia 1, administrat de BRD Asset Management.

Fondată în anul 2009, BRD Asigurări de Viaţă reprezintă un parteneriat între BRD-Groupe Societe Generale (49% din acţiuni) şi Sogecap, filiala Grupului Societe Generale, specializată în asigurări de viaţă (51%).