www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Facturile la Enel se pot plati si la CEC Bank

Autor: Bancherul.ro
2010-07-12 19:49
Incepand din luna iulie 2010, clientii societatilor ENEL Energie S.A. si ENEL Energie Muntenia S.A. au posibilitatea de a-si plati facturile prin intermediul retelei de unitati CEC Bank.

Modalitatile de plata sunt:
- prin ATM–urile Bancii, numai pentru clientii posesori de carduri CEC Bank;
- prin ordin de plata in circuit intrabancar;
- prin Internet Banking;
- in numerar la ghiseele Bancii.

Incasarea sumelor in numerar se va face prin scanarea codului de bare, prevazut pe factura fiscala. Platitorului nu i se percepe comision de catre Banca.

In prezent, prin intermediul retelei de ATM-uri CEC Bank (880 ATM-uri operationale) se pot plati de catre clientii posesori de carduri CEC Bank facturi pentru urmatorii furnizori de utilitati: Vodafone Romania S.A., GDF Suez Energy Romania S.A., ENEL Energie S.A., ENEL Energie Muntenia S.A si CET S.A. Bacau.

Informatii suplimentare pot fi obtinute de catre clienti in orice unitate CEC Bank.