www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Valentin Lazea, BNR: Este momentul relansarii bancilor pentru locuinte

Autor: Bancherul.ro
2010-06-24 12:37
Acum este cel mai bun moment pentru relansarea sistemelor germane şi austriece de tipul "sparkasse", întrucât acestea finanţează achiziţia de locuinţe ieftin, a spus, miercuri, Economistul-Şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea, citat de presa.

"Oamenii îşi pot permite acest sistem, care este mai ieftin", a spus Lazea, menţionând că face aceste declaraţii în nume propriu, ele nereprezentând opinia BNR.

Sistemul "sparkasse", sau al băncilor pentru locuinţe, presupune economisirea unei sume ce reprezintă ulterior avansul în cazul achiziţiei unei locuinţe, pe termen mediu, şi apoi creditarea restului necesar din partea băncii. În România sunt active două instituţii de economisire-creditare, aparţinând grupurilor Erste BCR şi Raiffeisen.

Sistemul de economisire-creditare a avut succes moderat de la lasarea sa în România, clauzele sale presupunând efectuarea unor economii timp de mai mulţi ani înainte de a primi credit, şi cu dobânzi reglemetate care au căzut, la un moment dat, sub media depozitelor din piaţă. În criză, însă, numărul clienţilor a crescut de la aproximativ 110 mii la finalul anului 2007, şi 150 de mii, în 2008, la 264 de mii la finalul lui 2009, el fiind estimat la 400 de mii pentru finalul acestui an.

Statul a oferit o primă fixă, în creştere, celor care au apelat la sistemul de economisire-creditare, iar nivelul acesteia a avansat de la maximum 15% din suma economisită sau maximum 150 de euro (până la sfîrşitul 2008) la 25% sau maximum 250 de euro (din 2009) anual.