www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bancile au inchis 211 unitati si au concediat 4.200 de angajati

Autor: Bancherul.ro
2010-06-18 15:15
Peste 4.200 de posturi lichidate şi 211 sucursale închise reprezintă bilanţul adaptării sistemului bancar la declinul pieţei creditului începând din 2009, de când efectele crizei au devenit vizibile la nivel local. Personalul din bănci era la nivelul lunii martie cu peste 3.000 de oameni mai mic faţă de aceeaşi lună a anului trecut, coborând la 67.387, în timp ce numărul unităţilor a scăzut cu mai mult de 100, ajungând la 6.341.

Pe de altă parte, nivelul salariilor din bănci s-a conservat destul de bine, fiind menţinut în lunile obişnuite deasupra palierului de 3.000 de lei, în timp ce în perioadele de sărbători a continuat să urce la 4.000 de lei sau chiar mai sus. Infrastructura industriei bancare a atins apogeul în 2008, când reţelele teritoriale au atins un record de 6.552 de sucursale şi agenţii, în care lucrau peste 71.600 de angajaţi, scrie Ziarul Financiar.