www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Biroul de credit va fi accesibil si bancilor straine

Autor: Bancherul.ro
2010-06-18 12:27
Noua lege a creditării adoptată prin Ordonanţe de Guvern săptămâna trecută, care transpune Directiva europeană pentru credite în legislaţia românească, include accesul autorităţilor de supraveghere europene la datele birourilor de credite locale, a spus, joi, directorul ANPC, Mihail Meiu, citat de Romania Libera.

Astfel, autorităţile de supraveghere europene vor putea vizualiza informaţiile privind restanţierii persoane fizice din România, precum şi situaţia creditelor şi a clienţilor bancari, a precizat Meiu.

"În scopul evaluării bonităţii consumatorilor, sistemele de evidenţă de tipul birourilor de credit asigură, în cadrul creditului transfrontalier, accesul creditorilor din alte state membre la bazele de date gestionate în condiţii nediscriminatorii faţă de creditorii naţionali", se stipulează articolul 31 din Ordonanţă.

România a fost obligată să transpună până la data de 11 iunie 2010 în legislaţia naţională textul directivei europene privind creditarea.

Printre prevederile acesteia se numără limitarea comisionului de rambursare anticipată la 1%, dacă perioada
de timp rămasă până la scadenţa finală este mai mare
de un an, respectiv la 0,5% în cazul în care rambursarea anticipată are loc cu mai puţin de 1 an înainte de scadenţă, precum şi posibilitatea consumatorului de a renunţa la contract în termen de 14 zile calendaristice.