www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Catalin Parvu, Piraeus Bank: Restructurarea creditelor bugetarilor va afecta banca

Autor: Bancherul.ro
2010-06-17 12:54
Directorul general al Piraeus Bank, Cătălin Pârvu, spune ca banca va fi nevoita sa restructureze o mare parte din creditele contractate de bugetari, fapt care va afecta veniturile bancii.

"Din cauza crizei, o parte din populaţie nu a mai putut să plătească. Şi acum mă refer la ce se va întâmpla mâine cu populaţia care este considerată bugetar şi care va avea veniturile reduse şi are ceredite la noi. Mai pot să plătească? Nu. Trebuie să restructurăm 30% din portofoliu? Cam atâta reprezintă partea de bugetari. Da. Acest lucru înseamnă costuri, în timp ce veniturile rămân la fel.", a explicat Pârvu.

El a adăugat că reducerea salariilor bugetarilor cu 25% va afecta şi zona de economisire.

"Anul trecut a fost unul bun pentru economisire. Anul acesta, cu toate măsurile care se iau, probabil că acea creştere în economisire va fi mai mică decât anul trecut", a mai spus Cătălin Pârvu.