www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



OTP Bank România oferă noi pachete pentru IMM-uri

Autor: Bancherul.ro
2009-07-29 14:17
Companiile cu o cifră de afaceri de până la 25 de milioane de euro, dar şi entităţile din categoria obştească*, beneficiază acum de noile pachete de produse şi servicii financiar-bancare, concepute de către OTP Bank România, special pentru a răspunde nevoilor concrete ale acestora.

Prin intermediul noilor pachete, OTP Bank România oferă o gamă variată de facilităţi, precum: comision de administrare 0 pentru orice cont curent deschis de către o societate din categoriile menţionate mai sus, dobânzi preferenţiale pentru depozitele constituite, dobânzi de depozit pentru lichidităţile în lei din conturile curente şi altele.

Pachetele au fost concepute diferit, în funcţie de necesităţile companiilor şi volumul acestora de activitate, după cum urmează:
• CONFORT – aşa cum o arată şi numele, acest pachet asigură un confort sporit afacerilor de dimensiuni mici, dat de costurile extrem de accesibile;
• ELECTRONIC – este soluţia ideală pentru aceia care caută rapiditate în efectuarea tranzacţiilor, departe de ghişeele băncii;
• GOLD – pachetul este destinat companiilor cu un volum mare de activitate şi cu rezultate financiare însemnate.

De asemenea, la pachetele ELECTRONIC şi GOLD, clienţii beneficiază de o reducere de 50% faţă de tariful standard, la efectuarea ordinelor de plată prin intermediul serviciului OTPdirekt, iar cei care se încadrează în condiţiile prevăzute de reglementările interne în vigoare, pot beneficia şi de o reducere de până la 10% din comisionul standard perceput în mod obişnuit de către bancă, pentru tranzacţiile efectuate prin POS.

„OTP Bank România este un partener de încredere pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii. Prin lansarea acestor noi pachete, dorim să venim în întâmpinarea nevoilor diferite ale companiilor, în funcţie de nivelul acestora de dezvoltare”, a declarat László Diósi, Director General, OTP Bank România.

Clienţii IMM care optează pentru pachetele OTP Bank România, primesc un card Visa Business Electron, pentru care taxa de emitere şi taxa anuală de administrare sunt gratuite. Cardurile sunt emise pe contul companiei care a optat pentru unul dintre pachetele OTP Bank. Utilizatorii acestora pot fi acţionari, administratori sau oricare terţă persoană împuternicită de societate să utilizeze cardul. Cele trei pachete pot fi constituite pe o perioadă de un an, cu posibilitate de prelungire automată la data expirării.

* În cadrul entităţilor din categoria obştească, sunt incluse: fundaţii, asociaţii, federaţii, societăţi comerciale aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor politice şi obşteşti, asociaţii de proprietari, asociaţii de locatari, biserici, partidele politice, sindicate.

OTP Bank România este subsidiară a OTP Bank, cea mai mare bancă independentă din Europa Centrală şi de Est. În afara Ungariei, OTP Bank are operaţiuni în România, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ukraina, Slovacia, Serbia. OTP Group deserveşte aproape 12 milioane de clienţi, în 9 ţări, prin intermediul a 1500 de unităţi teritoriale, prin intermediul reţelei de ATM-uri şi prin sistemul de canale electronice.