www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Prima fuziune de pe piata pensiilor private a fost finalizata de Eureko

Autor: Bancherul.ro
2009-06-19 07:47
Eureko, unul dintre cele mai importante grupuri financiare din Europa, a anunţat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă finalizarea primei fuziuni de pe piata pensiilor private din România, în urma aprobării finale primite din parte Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Prin intermediul acestei fuziuni, Eureko a preluat activele şi participanţii fondului de pensii privat Bancpost şi, în acelaşi timp, şi-a consolidat poziţia pe segmentul pensiilor private.

În urma procesului de integrare, Eureko Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SA a atins un număr de 325.543 de participanţi, consolidându-şi poziţia de numărul 5 în topul companiilor din această perspectivă, iar valoarea totală a activelor a atins valoarea de 77.756 milioane RON, ceea ce plasează compania pe locul 6 în topul celor 13 companii existente pe piaţă.

Prin intermediul acestei fuziunii, participanţii fondului de pensii Bancpost vor avea acces la aceleaşi avantaje precum cele oferite participanţilor fondului de pensii Eureko: 0 (zero) taxe de administrare a activelor în 2009, acces permanent la informaţii prin intermediul Portalului Web, Portalului de Voce şi a Contact Center-ului.

Preluarea fondului de pensii Bancpost de către fondul Eureko, va reduce costul marginal al companiei per participant şi va creste valoarea activelor aflate sub administrarea sa.

“Această primă fuziune se înscrie în obiectivele şi misiunea noastră de a ne consolida poziţia pe piaţa pilonului doi de pensii şi, în acelaşi timp, de a menţine performanţele obţinute în administrarea activelor şi a serviciilor oferite clienţilor noştri,” a afirmat Besim Jawad, director General al Eureko Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private. „Fuziunea cu fondul de pensii administrat de KD, ce va fi finalizată în următoarele săptămâni, va contribui atât la stabilizarea poziţiei pe care o deţinem în acest moment, cât şi a întregii pieţe,” a adăugat Besim Jawad.

Mai mult, în primele cinci luni ale anului 2009, Eureko a înregistrat o creştere semnificativă, de 26.58% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în ceea ce priveşte contribuţiile pentru cel de-al doilea pilon de pensii.

Pentru pilonul trei, obiectivul companiei este de a obţine în următorii trei ani o poziţie similară cu cea deţinută pe pilonul doi şi de a oferi participanţilor aceleaşi servicii prin intermediul cărora aceştia îşi pot verifica în orice moment conturile prin intermediul internetului sau al telefonului.

„Ţinta noastră este să oferim produse inovative, unice, care să ne diferenţieze de celalte produse de pe segmentul pilonului trei. Pe această piaţă am lansat recent un nou produs adaptat cerinţelor locale ale pieţei, Eureko Confort, care a primit premiul pentru „Produsul Anului” din partea revistei Xprimm,” a precizat Besim Jawad.

Despre Eureko

Eureko este un grup financiar cu o poziţie puternică în Europa, înregistrat la Utrecht-Olanda şi prezent în 13 ţări europene, cu peste 20.000 de angajaţi. Eureko este unul dintre cele mai mari grupuri financiare din Europa, a cărui principală activitate se desfăşoară în domeniul asigurărilor şi pensiilor.