www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Valentin Lazea, BNR: Salariile bugetarilor nu pot fi majorate cu mai mult de 10% pe an

Autor: Bancherul.ro
2009-06-08 15:09
Dublarea salariilor în sectorul bugetar nu poate fi făcută în mai puţin de şapte ani fără a afecta indicatorii macroeconomici, respectiv inflaţia, în condiţiile în care România şi-a propus să intre în zona euro la 1 ianuarie 2014, a declarat, pentru NewsIn, economistul şef al BNR, Valentin Lazea.

"Creşterea salariilor nu trebuie să depăşească productivitatea muncii, iar în aceste condiţii salariile nu pot fi majorate, în medie, cu mai mult de 9-10% (pe an). Pot exista abateri de la această marjă, adică pot avea loc creşteri pe anumite ramuri de 5%, spre exemplu, în timp ce salariile altor segmente ar putea creşte cu 15%, însă, per total, creşterea veniturilor nu poate depăşi 10%", a spus Lazea.

Economistul şef al BNR a precizat pentru NewsIn că România trebuie să respecte criterii mai stricte în ce priveşte inflaţia, odată cu intrarea în zona euro, iar în aceste condiţii dublarea salariilor ar trebui să se întindă pe o perioadă mai lungă de şapte ani.

Lazea a adăugat că BNR nu a purtat până la această dată discuţii legate de majorarea salariilor bugetarilor potrivit noii grile a Legii unitare a salarizării cu Ministerul Finanţelor Publice şi cu Ministerul Muncii şi că, "oricum, dacă ar fi avut loc aceste negocieri, nu ar fi fost făcute publice".

Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ au declarat vineri, pentru NewsIn, că salariile a circa 130.000 de profesori cu gradul I, având o vechime de 14-20 de ani, urmează a beneficia de o majorare cuprinsă între 80% şi 200%, potrivit noii grile negociate cu Ministerul Muncii.

Ministrul muncii, Marian Sârbu, declara miercuri pentru NewsIn că salariile bugetarilor ar putea fi echivalate conform noii grile de ierarhizare a coeficienţilor în 5-6 ani, în funcţie de fondurile necesare aplicării Legii unitare, iar în noua lege s-ar putea regăsi şi sporul de incompatibilitate.

"Vom face o analiză împreună cu ministrul (Finanţelor) Gheorghe Pogea, în cursul săptămânii viitoare, pentru a vedea ce fonduri sunt necesare pentru creşterea salariilor potrivit noii grile a Legii unitare de salarizare şi de cât timp este nevoie pentru ca această lege să poată fi aplicată. Atunci vom stabili dacă legea ar putea fi aplicabilă până în 2013 sau dacă va fi nevoie de o perioadă mai lungă, de cinci sau chiar şase ani, pentru echivalarea salariilor conform coeficienţilor trecuţi în grilă. Nu a fost, deocamdată, nimic stabilit", a spus Sârbu.