www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR sterilizeaza lichiditatea din piata bancara

Autor: Bancherul.ro
2009-05-18 13:59
Banca Naţională a României (BNR) a atras 153,9 milioane lei (36,85 milioane euro) de la trei bănci, bani pe care i-a plasat în depozite cu scadenţa pe 25 mai şi pentru care oferă o dobândă anuală de 9,5%, egală cu cea de politică monetară, a declarat, pentru NewsIn, un dealer bancar.

Dobânzile interbancare la depozitele overnight (de pe o zi pe alta) continuă să încadreze dobânda cheie. După licitaţia băncii centrale, dobânzile interbancare s-au menţinut la 9,50% pe an.

Banca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de luni, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,05% pe an, în uşoară scădere faţă de cel din şedinţa anterioară, de 9,06% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a scăzut la 9,55% pe an, de la nivelul de vineri, de 9,56% pe an.