BNR scade dobanda de la 10% la 9,5% |
Autor: Bancherul.ro 2009-05-06 13:46 |
|
În şedinţa din 6 mai 2009, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (CA al BNR) a hotărât următoarele:
• Reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 9,5 la sută pe an de la 10,0 la sută, începând cu data de 7 mai 2009;
• Utilizarea activă a operaţiunilor de piaţă în vederea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar;
• Menţinerea nivelului ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi al celei aplicabile celorlalte pasive în valută ale instituţiilor de credit. Reamintim că potrivit deciziei CA al BNR din 31 martie 2009, începând cu perioada de aplicare 24 mai-23 iunie 2009, rata rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută cu scadenţă reziduală mai mare de doi ani va fi zero.
CA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 7 mai 2009.
NOTĂ: Comunicatul detaliat va fi transmis in aproximativ 3 ore.
|
|