Scadere dramatica a profitului Bancii Transilvania |
Autor: Bancherul.ro 2009-04-30 15:56 |
|
Banca Transilvania a raportat pentru primul trimestru al anului un profit brut de numai 1,02 milioane lei (240.000 euro), în scădere dramatică - cu 98% - faţă de rezultatul obţinut în perioada similară din 2008, în contextul crizei financiare şi a provizioanelor mari alocate, a anunţat joi banca. (VEZI COMUNICATUL BANCII TRANSILVANIA IN DOCUMENTUL ATASAT)
În primele trei luni din 2008, banca a avut un profit brut de 60,26 milioane lei.
"Vom monitoriza, şi de acum înainte, sănătatea portofoliului de credite şi aspectele care ţin de lichiditate şi de risc management. Rămânem foarte atenţi la reducerea costurilor şi ne adaptăm permanent la realităţile pieţei", a declarat Robert Rekkers, directorul general al Băncii Transilvania.
Astfel, Banca Transilvania precizează că profitul înainte de provizioane a crescut cu 65% în trimestrul I din 2009, la 92,59 milioane lei (21,73 milioane euro), comparativ cu nivelul din intervalul echivalent al anului trecut, când rezultatul a fost de 56,28 milioane lei.
Banca a alocat în primele trei luni din 2009 provizioane de 289 milioane lei (67,84 milioane euro), mai mari cu 40% faţă de cele constituite în primul trimestru din 2008, de 206 milioane lei.
Banca Naţională a României a demarat în luna februarie o verificare, suspectând, în sistemul bancar, un comportament neconform cu reglementările pieţei, prin care provizioanele din 2008 au fost trecute în 2009 pentru a putea raporta rezultate financiare pozitive, a declarat Nicolae Cinteză, directorul direcţiei de supraveghere din BNR.
Activele băncii au crescut în intervalul ianuarie - martie 2009 cu 15%, până la 19,57 miliarde lei, după ce la sfârşitul anului trecut activele totale se cifrau la 17,01 miliarde lei.
Banca Transilvania menţionează că, deşi activele au sporit în primul trimestru, plasamentele în credite nu au urmat aceeaşi tendinţă, cererea de credite diminuându-se pe fondul crizei internaţionale şi a condiţiilor de eligibilitate mai selective.
De asemenea, veniturile totale ale băncii au sporit cu 17% în primele trei luni, la 261,46 milioane lei (61,37 milioane euro), în vreme ce cheltuielile totale au avansat nesemnificativ (1%), până la 168,87 milioane lei (39,64 milioane euro).
|
|