www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bancile doresc modificarea legislatiei privind insolventa

Autor: Bancherul.ro
2009-04-30 10:18
Băncile doresc modificarea legislaţiei privind insolvenţa pentru a limita situaţiile īn care un creditor poate solicita insolvenţa unei companii pentru neplata datoriei, īntrucāt instituţiile de credit sunt nevoite să constituie la un moment dat provizioane sau să īnceapă executarea debitorului.

Oficiali ai Asociaţiei Romāne a Băncilor (ARB) şi reprezentanţi ai BNR s-au īntālnit, marţi, īn cadrul reuniunii programate la finele fiecărei luni, iar unul dintre punctele discutate a fost legislaţia referitoare la insolvenţă.

"Am discutat cu BNR un subiect foarte interesant, care ne preocupă pe toţi, respectiv legislaţia privind declararea insolvenţei. Īn Romānia, orice creditor, cāt de mărunt, poate declanşa procesul de insolvenţă īmpotriva unei societăţi foarte puternice. Asta ne pune pe noi la un moment dat īn situaţia de a face provizioane şi chiar de a īncepe executările", a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele ARB, Radu Gheţea.

El a explicat că ARB va īncerca să obţină sprijin pentru modificarea legislaţiei.

"A rămas ca, pe baza unui acord, să mergem mai departe, sperăm că avānd susţinerea BNR, la Parlament, unde să facem lobby. Am discutat despre acele aspecte din legislaţia iprivind declararea insolvenţei care creează un disconfort băncilor", a īncheiat Gheţea.

Un număr de 14.483 de firme au intrat īn insolvenţă anul trecut, īn creştere cu 75% faţă de nivelul din 2007, cānd 8.297 de societăţi au ajuns īn situaţia de a nu mai dispune de fonduri pentru a-şi plăti datoriile, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.