Presedintii Erste si Raiffeisen: Creditele neperformante se inmultesc, dar vom face fata crizei |
Autor: Bancherul.ro 2009-04-27 20:13 |
|
Situaţiile de default şi creditele neperformante cu care se confruntă Erste şi Raiffeisen în Europa Centrală şi de Est se înmulţesc continuu, însă directorii celor două bănci se arată optimişti şi consideră că vor face faţă deteriorării condiţiilor economice din regiune, potrivit Wall Street Journal.
"Criza din economia reală din regiune este abia la început; se va înrăutăţi şi va dura cel puţin până în 2011. Numărul de credite neperformante a crescut în Europa de Est, din cauza crizei financiare", a declarat directorul general executiv al Raiffeisen International, Herbert Stepic, într-un interviu pentru WSJ.
El a refuzat să comenteze cu privire la volumul de credite care nu sunt rambursate de clienţi, însă a arătat că Raiffeisen a fost forţată să aloce, în primul trimestru, noi provizioane pentru a acoperi împrumuturile neperformante.
"Mai multe credite neperformante înseamnă că trebuie să punem deoparte mai mulţi bani pentru acoperirea lor", a afirmat Stepic.
Directorul general executiv al Erste Bank (EBS), Andreas Treichl, a declarat, într-un interviu separat, că banca pe care o conduce se va confrunta cu o perioadă mai dificilă în Europa Centrală şi de Est şi alocă de asemenea mai multe provizioane pentru a compensa creşterea ratei de default şi volumul de credite neperformante.
Cu toate acestea, Treichl consideră că rezultatele băncii pe primele trei luni, care vor fi prezentate în această săptămână, vor depăşi aşteptările pieţei.
Stepic şi Treichl susţin că băncile austriece, inclusiv Erste şi Raiffeisen, sunt suficient de bine capitalizate pentru a gestiona o creştere puternică a defaulturilor şi pentru a asigura finanţarea necesară subsidiarelor lor din regiune în perioada crizei.
|
|