Restantele la credite au crescut puternic in primul trimestru |
Autor: Bancherul.ro 2009-04-27 20:10 |
|
Restanţele mai mari de 30 de zile ale românilor la credite au crescut cu 55,9% în primul trimestru din 2009, până la 4,47 miliarde lei (1,05 miliarde euro), pe fondul avansului puternic, cu 94%, al restanţelor la împrumuturile în valută, de la finalul lui 2008, arată datele BNR.
La finalul anului trecut, populaţia şi firmele din România aveau restanţe la împrumurile luate la bănci de 2,865 miliarde lei (719 milioane euro).
Faţă de martie 2008, restanţele mai mari de 30 de zile către bănci au crescut cu 224%, de la nivelul de 1,378 miliarde lei, mai arată datele băncii centrale.
Pe partea de valută, restanţele românilor au ajuns la echivalentul a 1,926 miliarde lei (454,95 milioane euro) la 31 martie 2009, în creştere cu 93,95% faţă de finalul lui 2008, când se situau la 993,3 milioane lei (249 milioane euro).
Cifrele au fost influenţate, însă, de deprecierea leului, cu 6,26% între finalul lui decembrie şi 31 martie, în condiţiile în care datele publicate de Banca Naţională a României (BNR) sunt calculate în echivalentul în lei.
Restanţele la creditele în lei au crescut într-un ritm mai ponderat în primele trei luni, de 35,7%, de la 1,87 miliarde lei (469 milioane euro) până la 2,54 miliarde lei (599,93 milioane euro).
Ca urmare a creşterii sumelor neplătite, ponderea restanţelor în volumul total al creditelor acordate a ajuns la 2,2% la sfârşitul trimestrului I din 2009, de la 1,44% la sfârşitul anului trecut şi 0,83% la 31 martie 2008.
La sfârşitul lui martie 2009, soldul creditelor acordate de bănci era de 203,59 miliarde lei (48,07 miliarde euro), din care 83,14 miliarde lei (19,63 miliarde euro), respectiv 40,8%, erau împrumuturi în monedă naţională.
Restanţele firmelor şi locuitorilor din capitală au crescut numai în primele trei luni din 2009 cu 82,3% şi au ajuns, la finalul lunii martie, la 1,5 miliarde lei (354,4 milioane euro), din care 60% sunt la împrumuturi în monedă străină.
După Bucureşti, cele mai mari restanţe sunt înregistrate în judeţul Braşov, de 176,46 milioane lei (41,67 milioane euro), urmat de Timiş, unde populaţia şi firmele au restanţe la credite de 174,26 milioane lei (41,15 milioane euro).
Bucureştenii şi firmele din capitală se află însă pe primul loc şi în ceea ce priveşte volumul creditelor contractate, care au ajuns, la finalul lunii februarie, la 71,31 miliarde lei (16,84 miliarde euro), din care peste două treimi sunt împrumuturi în monedă străină.
|
|