www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR imprumuta bancile cu 400 milioane lei pe termen de o luna si dobanda de 10%

Autor: Bancherul.ro
2009-04-27 13:40
Banca Naţională a României (BNR) a injectat luni în piaţă 1,69 miliarde lei (aproximativ 400 milioane euro) la o dobândă de 10% pe an şi cu scadenţa pe 27 mai, printr-o operaţiune de tip repo la care au participat 11 bănci.

"BNR a injectat astăzi (lunii, n.r.) 1,69 miliarde lei, printr-o operaţiune de tip repo, la o dobândă de 10% pe an şi pe termen de o lună", a precizat Ciprian Mihai, şef de departament în cadrul trezoreriei Volksbank România, citat de Newsin.

Banca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de luni, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 11,89% pe an, în uşoară creştere faţă de cel din şedinţa anterioară, de 11,76% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a crescut la 12,39% pe an, de la nivelul de vineri, de 12,26% pe an.

După licitaţia băncii centrale, dobânzile s-au menţinut pe piaţa monetară la 10-12% pe an, peste dobânda de politică monetară, de 10% pe an.